Drogat la volan! Tânărul a fost depistat la Titu

Foto: Arhivă
Publicitate

Un tânăr de 20 de ani, din Titu, a fost depistat în trafic, miercuri, în timp ce conducea deși se afla sub influența substanțelor interzise. Acesta a fost descoperit de polițiști pe strada I.C. Visarion din localitate.

După ce a fost testat pentru depistarea consumului de droguri, tânărul a prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar, în cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!