Dramă în familia senatorului Adrian Țuțuianu! Bunicul acestuia a trecut la cele veșnice

Publicitate

Ionuț Parghel

Senatorul dâmbovițean Adrian Țuțuianu trece prin momente grele. Ieri, acesta a primit o veste cumplită: bunicul său, Gheorghe Florea, a trecut la cele veșnice. Pierderea este una imensă pentru liderul Pro România Dâmbovița, așa cum reiese dintr-un mesaj postat de senator într-o rețea de socializare.

„El însuși autodidact, mi-a pus creionul în mână, m-a învățat să citesc. Cu el i-am descoperit pe Creangă, pe Eminescu, pe Slavici și Sadoveanu, cu el i-am descoperit pe Jack London, Balzac, Tolstoi și Dostoievski.

El mi-a povestit de marele Constantin Tănase, pe care l-a cunoscut personal. Mi-a vorbit pentru prima oară de Mareșalul Antonescu și Regele Mihai. Mi-a oferit reperele istorice ale perioadei interbelice și ce a urmat apoi, provocările celui de-al doilea război mondial, foametea din ’46-47, schimbările politice de după 1945.

El m-a îndemnat tot timpul să fac carte, a mers cu mine când m-am înscris la examenul de admitere la Facultatea de Drept.

Intrase în anul 100 de viață și avea lângă el copii, nepoți, strănepoți, stră-strănepoți. Veteran de război, ne-a învățat pe toți să trăim demn și ne-a iubit fără limite. Ne-a fost model de viață.

L-am iubit enorm. Și îi strig astăzi că mă doare că nu-l mai am. Sper ca, de acolo unde va poposi sufletul său, să nu fie niciodată dezamăgit de mine”.

Înmormântarea va avea loc marți – 14 ianuarie, la ora 12.00, la biserica parohiei Micloșanii Micii din Malu cu Flori.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!