Două societăți comerciale din Dâmbovița, amendate drastic de polițiști pentru ilegalități în domeniul silvic

Publicitate

Două societăți din comuna Ludești au fost amendate drastic de polițiști pentru ilegalități în domeniul silvic în urma unor controale. Mai mult de atât, oamenii legii au confiscat 8, 27 metri cubi de material lemnos, în valoare de 1426, 58 de lei.

„La data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, alături
de reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat verificări la două societăți
comerciale, din localitatea Ludești, pentru prevenirea, combaterea și sancționarea
ilegalităților ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, pentru neregulile descoperite, polițiștii au
aplicat două sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.
171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de
5.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a 8,27 m 3 de material lemnos, în
cuantum de 1426,58 de lei”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!