Două jucătoare ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște vor participa anul viitor cu naționala feminină a României de baschet 3X3 la Jocurile Olimpice, ce vor avea loc la Tokyo. Cele două sportive de la CSM care vor reprezenta România la Olimpiadă sunt Ancuța Stoenescu și Gabriela Irimia. Alături de jucătoarele CSM-ului în selecționata “tricoloră” se vor mai regăsi Gabriela Mărginean și Sonia Ursu.
Echipa României s-a calificat la turneul de baschet 3X3, inclus în premieră în istoria olimpică a jocurilor. La turneul de la Tokyo vor mai participa Rusia, China, Mongolia și alte patru echipe, care vor obține calificarea anul viitor.
România a obținut această calificare istorică grație poziției din clasamentul mondial al federațiilor naționale realizat de Federația Internațională de Baschet Amator, întocmit până la data de 31octombrie 2019. În ierarhia mondială la feminin, România ocupă locul 4, iar în clasamentul european se află pe 2.














