Două incendii violente au creat panică, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitățile Vadu Stanchii și Vizurești. Pompierii dâmbovițeni au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor care au cuprins două anexe gospodărești.
,,Noaptea trecută, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” au intervenit pentru gestionarea a două situații de urgență generate de incendii la locuințe, produse în localitățile Vadu Stanchii și Vizurești”, a transmis ISU Dâmbovița.
Astfel, în jurul orei 23:52, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă în localitatea Vadu Stanchii.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului fiind afectată o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat, fără a se înregistra victime.
Pentru lichidarea flăcărilor au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi și Detașamentului Titu, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ulterior, în jurul orei 00:13, pompierii militari au intervenit și pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă din localitatea Vizurești.
La fața locului, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului fiind afectată o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.Incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrte victime.
Pentru lichidarea focului au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Răcari, Gărzii de Intervenție Răcari și Detașamentului Titu cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.














