Dosare penale pentru două persoane din Târgoviște care încercau să vândă, ilegal, articole pirotehnice

Publicitate

Un bărbat de 51 de ani și o femeie de 53 de ani, din municipiul Târgoviște, s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să comercializeze articole pirotehnice, într-o piață din localitatea Băleni. După ce au fost depistate de oamenii legii, cele două persoane au fost indisponibilizate de 5 005 de petarde și artificii.

“Ieri, 27 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune, în piața organizată pe raza localității Băleni, pentru descurajarea și sancționarea faptelor de deținere sau comercializare ilegală a articolelor pirotehnice.

Astfel, un bărbat de 51 de ani, din Băleni și o femeie de 53 de ani, din municipiul Târgoviște, au fost depistați în timp ce încercau să comercializeze articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Polițiștii au procedat la indisponibilizarea a 5 005 articole pirotehnice și au întocmit, în cauză, dosare penale pentru nerespectarea art. 37 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!