Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti fac astăzi, 25 martie 2025, 39 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 7 judeţe, inclusiv la sediul sediul CFR Călători, într-un dosar de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual şi înşelăciune.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Giurgiu și Dâmbovița, secțiilor regionale de poliție transporturi Craiova, Brașov și Galați, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și inspectoratelor de jandarmi județene Prahova, Constanța și Dâmbovița.
Potrivit unui comunicat al Poliției Transporturi București, polițiștii au pus în executare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Giurgiu, Teleorman, Brașov, Prahova, Ialomița, Slobozia, Constanța și Buzău, într-un dosar penal, instrumentat de Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În acest dosar, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune.
În acest caz, vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere – potrivit sursei citate.
Potrivit surselor Digi24, ar fi vorba despre aproximativ 30 de percheziții, la „nașii” care încasau bani în tren, mai ales în trenurile internaționale.