Celebrul actor Valentin Uritescu a murit, vineri seara, la vârsta de 81 de ani. Acesta s-a stins după o grea suferință, care nu l-a făcut să nu mai urce pe scenă în ultimii ani.
La jumătatea lunii mai, actorul a ajuns la spital din cauza problemelor pe care le acuza cu tensiunea. Tot atunci, medicii au decis să-l interneze și să-i facă mai multe analize și investigații. Valentin Uritescu a prezentat primele simptome ale bolii de care suferea încă de la vârsta de 33 de ani, între timp boala a avansat potrivit antrena3.ro.
Născut la 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, judeţul Alba, Valentin Uritescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti (1963), apoi a fost angajat la Teatrul Maria Filotti din Brăila (1963-1968).
A desfăşurat o intensă activitate artistică şi la Teatrul Naţional Bucureşti, pe a cărui scenă a putut fi admirat între anii 1990-2009, în piese precum: „Avram Iancu” de L. Blaga (1991), „Vrăjitoarele din Salem” de A. Miller (1991), „Livada de vişini” de A.P. Cehov (1992), „Morişca” de Ion Luca (1991), „Strigoii” de H. Ibsen (1998), „Numele trandafirului” de Umberto Eco (1999), „Nunta lui Krecinski” (2000), „Take, Ianke şi Cadîr” (2001), „Crimă pentru pământ” (2002), „Tărâmul celălalt” (2002), „Povestiri din zona interzisă” (2004), „Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino” (2005).
La Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ a primit primul său rol de dramă, în piesa „Mai înainte de a cânta cocoşul” de Ivan Bukovkan, regia Eduard Covali (1975). La Teatrul Bulandra a jucat în spectacolele: „Luna dezmoşteniţilor” de Eugene O’Neill, „Cabala bigoţilor” de Mihail Bulgakov, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu, „Tartuffe” de Moliere.
A interpretat zeci de roluri în filme, precum: „Angela merge mai departe ” (1981), „Concurs” (1982), „Întoarcerea din iad” (1983), „Cantonul părăsit”, „Domnişoara Aurica”, „Trenul de aur” (1986), „Duminică în familie”, „Nişte băieţi grozavi” (1987), „Cei care plătesc cu viaţa”, „Un studio în căutarea unei vedete” (1988), „Momentul adevărului” (1989), „Şobolanii roşii”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea” (1990), „De-aş fi Peter Pan” (1991), „Patul conjugal” (1993), „Chira Chiralina”, „Neînvinsă-i dragostea” (1993), „Examen” (2000), „Turnul din Pisa” (2002), „Căsătorie de probă” (serial TV- 2003), „Magnatul” (2004), „Cuscrele” (serial TV-2005), „Amantul marii doamne Dracula” (2005), „Margo” (2006), „Schimb valutar” (2008). În anul 2006, a dublat vocea pentru filmul de animaţie „Cars”.
Ca actor de film, Valentin Uritescu a avut un mare succes cu rolul sergentului Şaptefraţi (în serialul de televiziune ”Lumini şi umbre”, în regia Andrei Blaier, 1981/1982, precum şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu „Noi, cei din linia întâi”, 1985).
De-a lungul carierei, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului” (2004), premiile Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolurile din „Noi, cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica” (1986) sau ale Uniunii Cineaştilor din România pentru „Momentul adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii” (1991).
De asemenea, în 2017, a primit premiul pentru întreaga activitate, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo.