Doliu în învățământul dâmbovițean! Cristian Bordeianu, un tânăr profesor de educație fizică și sport, din orașul Titu, a încetat din viață prematur, la doar 45 de ani, fiind răpus de o boală necruțătoare.
Cristian Bordeianu a fost profesor de sport la Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” din Titu. De asemenea, până în urmă cu aproximativ doi ani, acesta a fost antrenor la grupele copii și juniori ale clubului ACS Urban Titu. De asemenea, în perioada 2018-2020, acesta a fost și consilier local PNL, în cadrul Primăriei Orașului Titu.
După dispariția tânărului profesor, în mediul online au început să curgă numeroase mesaje de condoleanțe. Printre cei care au transmis mesaje s-a aflat și subprefectul județului Dâmbovița, Teodor Rădoi.
„În memoria unui OM – Cristian Bordeianu. Comunitatea din Titu pierde astăzi un om cu suflet mare: tânărul profesor Cristian Bordeianu, fost consilier local PNL în perioada 2018–2020, dascăl devotat și sprijin neobosit pentru copiii pasionați de sport.
A predat educație fizică cu dragoste și răbdare, a îndrumat generații întregi de copii pe terenul de fotbal și în afara lui, și a arătat, zi de zi, ce înseamnă să fii prezent pentru cei din jur. Pentru noi toți, rămâne un exemplu de implicare, omenie și discreție.
Transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe și ne rugăm ca Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rămas bun, Cristi!”
Dispariția profesorului de sport a fost anunțată și de fostul său club, Urban Titu, unde a activat ca antrenor la grupele de copii și juniori.
„Rămas bun, Cristian Bordeianu
Cu profund regret, ACS Urban Titu anunță dispariția prematură a fostului antrenor de copii și juniori Cristian Bordeianu. Domn profesor, așa cum îl strigau micuții fotbaliști din cadrul clubului nostru, a încetat din viață, la vârsta de doar 42 de ani, răpus de o boală necruțătoare.
Suntem cu toții alături de familia sa și ne găsim cu greu cuvintele potrivite în urma pierderii unui OM cu suflet uriaș și un mare iubitor de sport.
Colectivul ACS Urban Titu transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente grele! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”