Doliu în învățământul dâmbovițean după ce un cunoscut și apreciat profesor a trecut la cele veșnice. Este vorba de Theodor Pavelescu, unul dintre fondatorii Școlii Normale, profesor de matematică al multor generații de educatori, învățători și profesori. Acesta avea 73 de ani.
Theodor Pavelescu rămâne în istoria învățământului dâmbovițean și în memoria afectivă a comunității didactice prin autoritatea intelectuală, prin ironia fină și cultura literară.
„Cu profundă tristețe, Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Cantacuzino” Târgoviște anunță trecerea în neființă a domnului profesor Theodor Pavelescu. Transmitem familiei sincere condoleanțe și o asigurăm de eterna amintire ce o vom păstra domnului profesor”, este un mesaj de condoleanțe de Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște.
Un ultim omagiu poate fi adus la Biserica Sfântul Nicolae Andronescu până miercuri, 7 februarie 2024.