Doi șoferi riscă pușcăria după ce au fost prinși de polițiști la curse ilegale de mașini în parcarea unui supermarket din Târgoviște

Publicitate

Ionuț Parghel

Doi șoferi dâmbovițeni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși, duminică, de polițiști în timp ce participau la curse ilegale de mașini în parcarea unui supermarket din municipiul Târgoviște.

Aceștia riscă pușcăria după ce au fost surprinși la întreceri neautorizate de mașini, așa cum reiese dintr-un comunicat IPJ Dâmbovița.

“La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, pe raza municipiului Târgoviște, se efectuează întreceri neautorizate.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din cercetări a reieșit că, doi bărbați, de 18 și 28 de ani, ar fi participat la întreceri neautorizate organizate în parcarea unui supermarket din localitate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de “participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice”.

În conformitate cu prevederile Codului Penal, această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!