Doi pompieri din cadrul Detașamentului Titu, participanți la etapa națională a Concursului ,,Cel mai puternic pompier”

Publicitate

Doi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița au participat, în această săptămână la etapa națională a Concursului ,,Cel mai puternic pompier”. Salvatorii dâmbovițeni care au reprezentat județul nostru la concursul găzduit de orașul Brașov, în perioada 16-19 iulie au fost plt. adj. Daniel Plop și plt. adj. Ionel Plopeanu, ambii din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu.

Competiția a reunit peste 90 de salvatori din țară. Concursul s-a desfășurat pe 3 categorii de vârstă, iar în cadrul acestuia, pompierii militari și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate.

Concursul a urmărit îmbunătățirea capacităților motrice ale pompierilor, prin parcurgerea unor circuite care dezvoltă deprinderile necesare tehnicilor și manevrelor specifice.

Cei mai puternici pompieri din România au fost desemnați doi salvatori din cadrul ISU Alba.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!