Doi jucători de la Chindia Târgoviște, convocați la echipa națională U18 a României

Publicitate

Veste excelentă pentru două speranțe ale Chindiei Târgoviște! Iustin Cristea (fundaș) și Răzvan Tache (mijlocaș) au fost convocați pentru o acțiune a echipei naționale U18 a României, antrenată de Ion Marin.

Ambii jucători au fost chemați sub „tricolor” după ce în ultima perioadă au avut parte de mai multe meciuri reușite în tricoul formației dâmbovițene, motiv pentru care a atras atenția staff-ului tehnic al echipei naționale.

 

Cei doi jucători se vor prezenta la reunirea lotului programată pe data de 12 mai, ora 16.00 la hotelul Premium Wellness. Ulterior este programat un stagiu de pregătire între 12 și 15 mai, în București.

În actuala stagiune, Tache are 17 apariții în tricoul Chindiei, 14 în campionat și alte trei în Cupa României. În schimb, Cristea a bifat 8 jocuri în campionat, echipamentul formației târgoviștene.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!