Doi fotbaliști dâmbovițeni, convocați în naționala României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

Publicitate

Doi fotbaliști dâmbovițeni au fost selecționați la prima reprezentativă a României pentru meciurile cu Israel și Kosovo, din preliminariile Campionatului European 2024. Pentru cele două dispute, selecționerul Edward Iordănescu a convocat un lot de 26 de jucători, iar printre aceștia se află și dâmbovițenii Marian Aioani (portar) și Valentin Mihăilă (mijlocaș).

Valentin Mihăilă, component al grupării italiene Parma, a strâns până acum 12 meciuri în naționala „tricoloră”, la capătul cărora a marcat 3 goluri. În schimb, portarul Marian Aioani, de la Farul Constanța, a fost convocat de mai multe ori sub „tricolor”, dar încă așteaptă debutul la prima reprezentativă.

România va întâlni, pe teren propriu, pe Arena Națională, Israel, pe 9 septembrie, iar trei zile mai târziu va înfrunta Kosovo.

În grupa I din cadrul preliminariile, România se află pe locul 2, cu 8 puncte acumulate, după liderul Elveția (10 puncte).

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

Horațiu Moldovan (Rapid), Ștefan Târnovovanu (FCSB), Marian Aioani (Farul) – portari, Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristian Manea (CFR Cluj), Andrei Burcă (Al Okhdood), Adrian Rus (Pafos), Radu Drăgușin (Genoa), Bogdan Racovițan (Rakow), Mario Camora (CFR Cluj), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – fundași, Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Tudor Băluță (Farul), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns), Răzvan Marin (Empoli), Deian Sorescu (Rakow), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu), Ianis Hagi (Deportivo Alaves), Florinel Coman (FCSB), Valentin Mihăilă (Parma0 – mijlocași, George Pușcaș (Genoa), Denis Alibec (Muaither) și Daniel Bârligea (CFR Cluj) – atacanți.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!