Doctorul Claudiu Dumitrescu, schimbat din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște!

Publicitate

Doctorul Claudiu Dumitrescu nu mai este managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște! Mandatul de șef al acestuia în fruntea unității spitalicești s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie, iar contractul de management al acestuia nu a mai fost prelungit.

„Mandatul domnului doctor Claudiu Dumitrescu, acela de manager al Spitalului Judeţean de Urgență Târgovişte, a ajuns la final. Totodată, în momentul de față, au fost demarate procedurile legale pentru scoaterea la concurs a acestui post. Sunt doar etape legale ce trebuie respectate, etape stabilite prin lege!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Doctorul Claudiu Dumitrescu a condus Spitalul Județean de Urgență Târgoviște în ultimii 8 ani. În mare parte, medicul se aștepta să părăsească șefia SJUT, așa cum a transmis într-o conferință de presă susținută săptămâna trecută.

„Nu am primit mesaje directe, indirecte, oficiale sau neoficiale de la Consiliul Județean referitoare la continuarea sau întreruperea activității mele ca manager la conducerea Spitalul Județean. Nu am primit niciun fel de informație. Procedura legală este în felul următor: Eu sunt la momentul de față cu o prelungire de două ori de câte trei luni prevăzută în contractul meu de management. Așa prevede contractul legal. La 31 ianuarie îmi expiră prelungirea contractuală, iar președintele Consiliului Județean numește interimar un manager, care poate să fie subsemnatul sau altul nou. Poate să fie o prelungire de maxim șase luni sau până la ocuparea postului prin concurs așa cum prevede legea.

Președintele Consiliului Județean a emis procedura de organizare a concursului de manager. El reprezintă un model cadru din subordinea autorităților locale. Concursul de manager al spitalului este organizat de Consiliul de Administrație.

Nu mi-a comunicat nimeni abateri manageriale până în acest moment. Eu sunt la final de mandat și se poate produce orice modificare, de continuare, dar și de întrerupere”, a precizat doctorul Claudiu Dumitrescu în cadrul conferinței de presă.

Pe moment, funcția deținută de Claudiu Dumitrescu a fost preluată, interimar, de Silviana Marin, cea care revenise în funcția de Director Economic al spitalului.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!