DNA face verificări la Jandarmerie: șeful instituției și-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgență

Publicitate

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a demarat o anchetă și face verificări la Jandarmeria Română, după ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia șeful instituției, colonelul Bogdan Enescu, și-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgență.

Bogdan Enescu este vizat, de asemenea, și de un control al Direcției Generale de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne.

„Confirm că există o anchetă în desfășurare a DNA, care vizează verificarea informațiilor apărute în spațiul public, Jandarmeria a pus la dispoziție toate documentele necesare și oferă tot sprijinul pentru aflarea adevărului. Într-adevăr, există ore suplimentare în luna martie, însă acestea au fost determinate de gestionarea situației COVID-19, mai ales că, în acea perioadă, inspectorul general nu a avut adjunct și a trebuit să gestioneze mai multe activități”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina, pentru Mediafax.

În ceea ce privește controlul intern declanșat de MAI, Sorin Despina spune că există o misiune de audit, însă aceasta este este una regulată și e în plină desfășurare, vizând întreaga activitate a instituției și nu aspectele semnate în spațiul public. Asupra șefului Jandarmeriei Române există suspiciuni că a pontat sute de ore suplimentare executate mai ales noaptea și în zilele de week-end, fără acordul ministrului de Interne.

Bogdan Enescu a fost împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române în decembrie 2019 și vine din poziția de inspector-șef al Jandarmeriei Ilfov, funcție ocupată din ianuarie 2013. Enescu are 46 de ani, este licențiat în drept și are două  masterate. Potrivit CV-ului său, a ocupat mai multe funcții de-alungul anilor, de la șef birou resurse umane la șef de stat major și inspector șef.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!