Direcția Județeană de Sport și Tineret Dâmbovița a premiat ieri cei mai buni sportivi și antrenori ai județului din acest an. Într-un cadru festiv, în sala restaurantului Nova 1 din Târgoviște, Gala sportului dâmbovițean a adunat la un loc toată crema sportului dâmbovițean. La fel ca în ultimii ani, performerii au fost premiați atât la sporturile olimpice, cât și la cele neolimpice.
Și la fel ca de fiecare dată, au existat atât mulțumiți, cât și nemulțumiți. La sporturile olimpice, sportivul anului a devenit, așa cum era de așteptat, atleta Diana Ivăncescu, de la CS Târgoviște, iar antrenorul anului a fost desemnat Cornel Cornea, din cadrul secțiilor de lupte de la CS și CSȘ Târgoviște. În schimb, la sporturile neolimpice, primul loc la sportivi a fost ocupat de Gabriel Marin (arte marțiale – AS Marin Marius Mihai Martial Arts), iar la antrenori s-a impus Ionuț Munteanu, tehnician la secția de karate a Clubului Sportiv Târgoviște. Toți sportivii și antrenorii care au terminat pe podium au fost recompensați cu diplome, cupe și premii în bani. Mai mult de atât, instituția condusă de Claudiu Mănescu au oferit distincții cluburilor și asociațiilor sportive, dar și instituțiilor publice și instituțiilor de presă.
Tabelele nominale cu premianții
Sportivi – sporturi olimpice
- Diana Ivăncescu (CS Târgoviște) – atletism
- Maria Cioclea (CSȘ Târgoviște) 0 lupte
- Diana Vlăsceanu (CSȘ Târgoviște) – lupte
3.Georgiana Filip (CS Târgoviște) – lupte
- Gabriel Ștefan (CSM Târgoviște) – box
- Andrei Grigore (CSM Târgoviște) – box
- Valentin Negoescu (CS Târgoviște) – judo
- Cătălin Cristea (CSM Târgoviște) – box
- Alina Nedelcu (CSM Târgoviște) – box
- Mihaela Panait (CS Târgoviște) – lupte.
Antrenori – sporturi olimpice
- Cornel Cornea (CS/CSȘ Târgoviște) – lupte
- Nicu Tamaș (CSM Târgoviște) – box
2.Desdemona Banu Ionescu (CS Târgoviște) – atletism
- Gheorghe Stan (CS Târgoviște) – box
- Ilie Torcică (CS Târgoviște) – judo.
Sportivi sporturi neolimpice
- Gabriel Marin ( AS Marin Marius Mihai Martial Arts) – arte marțiale
- Daniel Corduneanu (Palatul Copiilor Târgoviște) – karate
- Lorin Petrescu (Pro Activ Târgoviște) – fotbal-tenis
- Valentin Cârlan (CS Târgoviște) – karate
- Alexandru Babeu (CSM Târgoviște) – radioamatorism)
- Georgiana Ene (Koryo Dragomirești) – karate
- Daniel Oană (Palatul Copiilor Târgoviște) – karate
- Alexandru Marinoiu (Koryo Dragomirești) – karate
- Călin Bulai (Clubul Copiilor Pucioasa) – aeromodelism
- Denis Dobrescu (Clubul Copiilor Pucioasa) – automodelism
Antrenori sporturi neolimpice
- Ionuț Munteanu (CS Târgoviște) – karate
- Pavel Babeu (CSM Târgoviște) – radioamtorism
- Viorel Marinoiu (Koryo Dragomirești) – karate
- Mihai Marius Marin (AS Marin Marius Mihai Martial Arts) – arte marțiale
- Alexandru Dumitru (Palatul Copiilor Târgoviște) – karate
5.Radu Foamete (Clubul Copiilor Pucioasa) – micromodelism
Ionuț Parghel














