Dispărut fără urmă! Un bărbat din Dâmbovița, de negăsit de 3 zile

Publicitate

Polițiștii dâmbovițeni sunt în alertă după ce un bărbat, de 46 de ani, din satul Butoiu de Jos, comuna Hulubești, a dispărut fără urmă. A plecat de acasă duminică după-amiază, iar de atunci nu s-a mai întors.

Sesizarea a fost făcută de fratele bărbatului, astăzi, la ora 16.45, care a precizat faptul că Tănase Ionel, de 46 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliul din satul Butoiu de Jos, la data de 5 mai, într-o direcție necunoscută.

Bărbatul dispărut are următoarele semnalmente: 1.60 metri, 55 de kilograme, păr grizonat, ochi căprui.

La momentul plecării, bărbatul era îmbrăcat cu un pulover și pantaloni de culoare neagră și purta un fes negru și încălțăminte neagră.

Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea bărbatului.

Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să anunțe poliția sau să sune la 112.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!