Dezbatere tehnică pentru viitoarea Stațiune montană Padina – Peștera, singura din țară ce va fi amplasată într-un parc natural

Actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, continua proiectul predecesorilor în ceea ce privește proiectul realizării stațiunii montane Padina – Peștera!

”Construirea unui oraș-stațiune de la ZERO nu este muncă ușoară! Despre acest lucru este vorba în cazul proiectului Peștera-Padina.

Amploarea investiției nu permite pași greșiți și, de aceea, am considerat necesară o dezbatere tehnică pentru a identifica eventualele probleme care ar putea apărea pe parcursul desfășurării proiectului”, a declarat șeful administrației județene.

În acest sens, un set de documente a fost pus la dispoziția tuturor instituțiilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce privește construirea primei stațiuni turistice în România ultimilor 30 de ani.

”Trebuie să mai precizez că stațiunea Peștera-Padina este amplasată integral într-un parc natural, fiind singura de acest fel din țară până în momentul de față.

La sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, voi convoca și o dezbatere publică în care instituțiile abilitate, proprietarii de terenuri din zona montană Peștera-Padina, dar și viitorii investitori vor putea veni cu propuneri în sprijinul realizării acestui proiect unic în România de după 1989”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

În data de 14 noiembrie, pe pagina de facebook a Asociației Turistice Peștera – Padina, a fost postat următorul text, pe care îl redăm integral, dat fiind că oferă informații deosebit de interesante: ”Prima idee de Stațiune alpină la Peștera (Moroeni) a aparținut lui Mihai Haret în anul 1923.

În anii 1970 a fost reluată ideea construirii unei stațiuni montane împreună cu una la mare. Cea de la mare a fost pusă în practică și în numai 10 luni, în anul 1971 au fost construite 1572 de locuri de cazare în hotelurile Amfiteatru, Belvedere și Panoramic.

La munte a început construcția primului hotel în 1974, Complexul Alpin Peștera, cu o capacitate de 148 locuri, hotel finalizat în 1978.

Dezvoltarea ulterioară a fost oprită în anii 80 din cauza diminuării investițiilor și abia în anul 2001, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat primul Plan Urbanistic de Zonă Stațiunea turistică Peștera-Padina.

La aproape 20 de ani distanță, NU a fost construită nicio pârtie și niciun hotel nou.

Principala cauză este lipsa continuității de susținere a construirii infrastructurii din partea decidenților, lipsa unor termene de finalizare a promisiunilor astfel încât un investitor să-și poată face un Plan de Afaceri.

Dl Corneliu Ștefan este noul Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, al 8-lea Președinte în acești ultimi 20 de ani și ReStartăm dorința de a avea o Stațiune Turistică funcțională și măcar o primă pârtie de ski”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!