Un tânăr de 24 de ani a făcut dezastru, în noaptea de duminică spre luni, pe o stradă din municipiul Moreni. După ce a pierdut controlul volanului și al direcției de deplasare, bărbatul a lovit numi puțin de 3 mașini staționate.
Fiind rănit în urma accidentului, șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
,,În această dimineață, 26 mai a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, din județul Caraș-Severin, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Târgoviștei, din municipiul Moreni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu trei autoturisme staționate.
În urma accidentului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.














