Percheziții domiciliare de amploare în mai multe județe, la începutul acestei săptămâni, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.
Descinderile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Dâmbovița, dar și de cei din cadrul inspectoratelor de poliție județene Prahova și Sibiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Sunt efectuate numai puțin de 66 de percheziții, în județele Sibiu (27), Hunedoara (2), Bihor (2), Timiș (1), Botoșani (2), Caraș (1), Bihor (9), Brașov (2), Gorj (1), Dolj (1), Mureș (3), Alba (1), Mehedinți (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Argeș (1), Galați (1), Ialomița (1), Constanța (1), Olt (1), Iași (1) și municipiul București (3).
Prejudiciul cauzat este estimat la 5.800.000 de lei.
„Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul.
De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi inițiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens și și-ar fi însușit, în interes propriu, banii alocați.
Cercetările sunt continuate, pentru administrarea întregului probatoriu, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Dâmbovița.