Deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, prezintă legătura dintre Piedone, Primăria Sectorului 5, PNL Dâmbovița, Frăția PSDNL și peste 4 milioane de lei din bani publici într-un singur an.
De altfel, publicația online Hotnews a publicat materialul „Primăria lui Piedone, contracte fără licitații de peste 4,4 milioane de lei, în ultimul an, pentru firmele unui candidat PNL din Dâmbovița / O companie recent fondată”.
De altfel, parlamentatul dâmbovițean reamintește că „re-primirea lui Piedone în sânul Partidul Social Democrat, cu un loc garantat de parlamentar, reprezintă o uriașă palmă pe care PSD o dă României, la 9 ani de la tragedia de la Colectiv. Pesemne că Ciolacu și compania mizează pe faptul că românii au uitat. Eu sunt convins că niciunul dintre noi nu a făcut-o”.
Revenind însă la subiectul frăției PSDNL și legătura dintre Piedone și PNL Dâmbovița, Daniel Blaga spune: „Ne aplecăm privirile asupra lui Pavel Marian – candidat pe listele PNL Dâmbovița la Consiliul Județean Dâmbovița:
Domnul Pavel avea o firmă, Pavel Point Construct. Aceasta a câștigat, între 2023 și 2024, 16 contracte distincte cu Primăria Sectorului 5, pe atunci condusă de Piedone (acum de fiul său, în rol de «proxy»). Valorea contractelor? 3.3 milioane de lei.
Anul acesta, Marian Pavel a mai deschis o altă entitate juridică – Green Point Construct. La doar câteva săptămâni distanță, surpriză, primul dintre alte 4 contracte cu Primăria Sectorului 5 a fost semnat. Valoarea lor totală? Aproximativ 1.2 milioane de lei.
«Bine, bine», ai putea spune, contracte noi se câștigă aproape zilnic la licitație. Ai avea dreptate, cu o singură diferență importantă: NICIUNUL dintre aceste contracte nu a trecut printr-o licitație, toate fiind semnate prin atribuire directă.
Mai important poate e că aceste două firme NU s-au putut bucura de contracte distincte (cel puțin nu unele verificabile), dincolo de cele semnate cu Primăria Sectorului 5. Avem astfel aproape 4.5 milioane de lei oferiți cu dedicație, fără licitație, pe ascuns, de la PSD către PNL. Din bani publici, desigur.
Avem de asemenea 2 candidați, unul de la București, altul de aici, din Dâmbovița care, ajutați probabil de către formațiunile politice «surori», au pus la cale acest întreg proiect.
Conform Hotnews: «În auditul Curții de Conturi pe anul 2022, la Primăria Sectorului 5, a fost sesizat la capitolul nereguli faptul că administrația locală obișnuiește să spargă contractele de lucrări în unele cu valori mai mici, pe care să le atribuie prin achiziție directă, în loc să facă licitație.»
În cazul în care te întrebi de unde au aceste două partide atât de mulți bani în campanii, probabil că un răspuns îl găsești și aici. Din potențiale «parandărături» pe banii noștri, ai tuturor.
1 decembrie se apropie. E șansa ta pentru un «decont». Nu trebuie decât să te asiguri că «Frăția» PSDNL nu va mai avea ocazia de a sta «la butoane» alți 4 ani. Noi nu putem decât să scoatem toate aceste subterfugii la lumină. De oprit însă o poți face doar tu”, transmite deputatul USR, Daniel Blaga.