Deputatul USR Daniel Blaga, reacție acidă după ce primarul din Mioveni a fost agresat de mai mulți infractori în biroul său! “Când interlopii fac lege…”

Publicitate

Este anchetă importantă în județul Argeș după ce primarul orașului Mioveni a fost agresat, vineri, de 4 interlopi, chiar în biroul său din primărie. Edilul a fost lovit peste față de liderul grupării, care de fapt ar fi cumnatul primarului, un bărbat din Mărăcineni care a fost reținut de polițiști sâmbătă de dimineață.

O reacție acidă cu privire la incidentul produs în sediul primăriei din Mioveni a avut deputatul USR Daniel Blaga. Politicianul dâmbovițean a considerat că astfel de situații nu trebuie să se petreacă niciunde, cu atât mai puțin într-o instituție publică.

În acest caz extrem de delicat, polițiștii, procurorii și judecătorii trebuie să-și facă datoria din plin, iar interlopii să înțeleagă că nu ei fac legea și nu sunt mai presus de aceasta.

“Zilele trecute, am prezentat de la Tribuna Parlamentului o declarație politică prin care semnalam fenomenul violenței care a luat amploare și în viața politică.

Aflu cu stupoare despre un nou incident grav petrecut de această dată în sediul primăriei din orașul Mioveni, în Argeș.

Primarul localității, Ion Georgescu, a trecut prin clipe de teroare după ce patru indivizi din lumea interlopă au intrat cu forța în sediul primăriei și l-au agresat.

Edilul povestește în mass media că a fost lovit peste față de liderul grupării de interlopi.

Toți cei implicați în scandal au fost audiați de polițiști, iar agresorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Pe bună dreptate, primarul se teme pentru viața lui și cere să fie protejat. Este uluitor până unde s-a ajuns și cum tupeul celor certați cu legea a căpătat atâta amploare.

Jurnaliștii susțin că interlopul respectiv este cercetat pentru șantaj și s-ar fi lăudat că nu se teme de consecințe pentru că are relații în poliție. Îmi este greu să cred că este așa și sper că autoritățile competente vor aplica legea și vor arăta că nu este așa.

Asemenea situații nu ar trebui să se petreacă niciunde, cu atât mai mult într-o instituție publică. Polițiștii, procurorii și judecătorii trebuie să își facă datoria, iar interlopii trebuie să înțeleagă că nu ei fac legea și nici nu sunt mai presus de aceasta, chiar dacă au avut unele portițe de scăpare la un moment dat”, a transmis deputatul Daniel Blaga, pe Facebook.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!