De la 1 martie, 156.000 de locuri noi de vaccinare cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech și alte 130 centre operaționale

Publicitate

De luni, 1 martie, se deschid noi locuri de programare pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech și alte 130 de centre de vaccinare vor deveni operaționale.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

Acesta a precizat: ”Este o veste bună. Începând cu 1 martie sunt alocate, pentru o perioadă de 20 de zile, 156.000 de locuri noi de vaccinare cu vaccin produs de Pfizer/BioNTech. Programările se pot face începând de mâine, 27 februarie, prin metodele clasice de programare. Toate aceste locuri vor fi deschise pentru persoanele care se încadrează în etapa a II-a: persoanele cu boli cronice, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele cu vârstă peste 65 de ani”, a afirmat Baciu.

Cele 130 de cabinete ce vor deveni operaționale la nivel naţional sunt suplimentare faţă de cabinetele deja existente, care oricum funcţionează cu toate programările deja în curs. ”Aceste centre îndeplinesc absolut toate condiţiile, la fel ca şi celelalte, atât cu personal, cât şi cu echipamente. (…) Vorbim despre vaccinuri produse la Pfizer/BioNTech şi nu puţine – 156.000 de locuri de vaccinare deschise pentru 20 de zile, începând cu 1 martie”, a precizat secretarul de stat.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, numărul persoanelor vaccinate până ieri, 25 februarie, este de 16.584 (persoane vaccinate cu o singură doză: 4.710, persoane vaccinate complet (doza 1 și doza 2): 11.874).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!