Digitalizarea serviciilor publice din municipiul Moreni, proiect ajuns la final. Astăzi, a avut loc conferința de finalizare a proiectului denumit „Platformă integrată privind simplificarea procedurilor administrative la nivelul municipiului Moreni”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și implementat de Primăria municipiului Moreni în vederea simplificării procedurilor administrative și a asigurării unei transparențe cât mai mari a activității instituției.
Prin acest proiect, cetățenii vor beneficia, de anul viitor, de aplicația mobilă Moreni 24 (care va fi disponibilă pentru descărcare atât din Magazin Play, cât și din App Store) și de un portal pentru accesarea tuturor serviciilor publice on-line din spațiul privat virtual al cetățeanului în relația cu Primăria (solicitare informații, depunerea de cereri, plata tuturor taxelor în sistem securizat on-line, vizualizarea în timp real pentru stadiul solicitărilor și multe alte funcționalități digitale).
Totodată, funcționarii publici vor avea un sistem integrat și baze de date interconectate, astfel încât cetățenii să primească cât mai repede răspunsul la cererile adresate instituției și pentru asigurarea unui flux informațional centralizat.
Cu alte cuvinte, cetățenii vor putea obține toate documentele on-line, în conformitate cu actele normative care reglementează domeniile de competență ale administrației publice locale.
La conferință au fost prezenți: Constantin Dinu, primarul municipiului, Carmen Șerban, manager de proiect, Paul Tudose (Perform Soft Development), Cristian Radu (Account Manager Mindsoft IT Solutions), Marius Poenar (Consultant aplicații software Mindsoft IT Solutions), reprezentanți ai instituțiilor din localitate, cetățeni.