Deși se află în pragul vârstei de 15 ani, Daniel Vasile Matei este o adevărată speranță a luptelor dâmbovițene. Aflat sub dublă legitimare, la ACS Moraru Dragomirești și CSȘ Târgoviște, promițătorul luptător și-a arătat din plin valoarea în cadrul concursurilor în care a fost angrenat în acest an. Sportivul coordonat de Petre Moraru, Georgiana și Marin Filip a încheiat în forță toate concursurile la care a luat parte în acest an.
Pe parcursul acestui sezon, Daniel a reușit să intre în posesia a 7 medalii extrem de prețioase. Ultima pe care a cucerit-o a fost de aur, la Cupa României U15, desfășurată la Târgu Mureș, în perioada 24-26 octombrie. Beneficiind de evoluții foarte bune, dâmbovițeanul a reușit să termine pe primul loc la categoria 41 de kilograme. Tot în acest an și-a mai trecut în cont aurul la Campionatul Național Individual Școlar U17, la categoria 45 de kilograme.

În schimb, medalii de argint a obținut la Turneul Internațional Memorialul Antrenorilor Craioveni (1 martie) și la Turneul Internațional „Cupa Primarului” U15 – cat. 44 kg, găzduit de localitatea Comuna Larga (Republica Moldova).
Tot în acest an, cu bronz a revenit de la Campionatul Național Individual U15 – cat. 38 kg (Călărași), Campionatul Național Individual U17 – cat. 45 kg (Călărași) și Campionatul Balcanic U15 – cat 41 kg (Cluj-Napoca). În schimb, la Balcaniada de lupte U17, promițătorul luptător a terminat pe locul 5, la categoria 45 kg.
Familia luptelor a devenit a doua sa familie pentru Daniel Matei. Sportivul adolescent are în vizor ca în următorii ani să ajungă pe cele mai înalte culmi ale luptelor.

„La început, m-am apucat de lupte doar din dorința de a practica un sport. Însă, după câteva luni, am descoperit că ceea ce fac îmi aduce tot mai multă plăcere. După șase luni de antrenamente am participat la primul meu campionat național. Acolo am realizat cu adevărat ce îmi doresc: să lupt.
După acel concurs mi-am dat seama că sunt făcut pentru sport și că trebuie să mă antrenez mai mult decât ceilalți pentru a ajunge la performanțele dorite. Astfel, pas cu pas, luptele au devenit parte din viața mea, a doua familie a mea, o rutină și o pasiune care mă motivează mai mult ca oricând”, ne-a precizat promițătorul luptător descoperit de Petre Moraru, în comuna Dragomirești.
Cum pe 2 noiembrie, Daniel Matei împlinește 15 ani, redacția dbonline.ro îi transmite un călduros „La mulți ani!” și cât mai multe realizări în domeniul sportiv!



















