Daniel Blaga, deputat USR PLUS, despre situația dramatică din Afghanistan. “Tragedia care se petrece acum, ar trebui să ne privească pe toți”

Publicitate

Situația a devenit tot mai dificilă în Afghanistan, în ultimele zile, după puternicul asalt al talibanilor. Despre dramatismul total care se poate vedea în această țară s-a exprimat și deputatul USR PLUS de Dâmbovița, Daniel Blaga.

“Tragedia care se petrece chiar acum, sub ochii noștri, în Afghanistan, ar trebui să ne privească pe toți. Tocmai de aceea, o reacție a comunității internaționale e imperativă, cât mai rapid cu putință. Nu avem voie să rămânem imuni la modul în care, chiar dacă departe, este amenințat prezentul și viitorul a milioane de oameni în general și a drepturilor de bază ale femeilor în principal. La fel ca și în perioada 1996-2001, decenii întregi de progres și de democrație, chiar dacă cu pași mici, uneori foarte mici, riscă acum să fie șterși cu buretele. Majoritatea dintre noi am apucat deja să citim înmărmuriți declarații ale unor posibile victime dar și să vedem imagini cu puternice efecte emoționale. Iar acesta, din păcate, pare să fie doar începutul, dacă reacțiile comunității internaționale, NATO și nu numai, vor întârzia.

Țara noastră a fost implicată activ în cei 20 de ani de relativă pace din Afghanistan. Au fost trimiși acolo peste 30.000 de militari în această perioadă, timp în care România a fost de asemenea parte din Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF), în cea mai amplă operațiune a NATO. În acești ani, femeile au avut din nou, așa cum ar fi trebuit să fie mereu firesc, dreptul de a-și construi în mod independent un prezent și un viitor, dreptul de a visa, de a iubi, de a performa în domeniile profesionale alese, pentru care s-au pregătit. Toate aceste drepturi le sunt astăzi din nou răpite, în mod crud și nedrept.

Dincolo de această tragedie, există și o lecție pe care și noi trebuie să o învățăm de aici. Ea ține de faptul că e imposibil să te protejezi doar cu arma de corupție, căci o țară care ar fi eradicat-o ar fi fost cel mai probabil pregătită pentru a putea ține piept talibanilor și după retragerea trupelor străine. De asemenea, zilele acestea negre ne arată o dată în plus și faptul că, lăsat fără urmări, discursul extremist și extremismul în general devine extrem de puternic iar consecințele sale pot fi aproape instantanee. Până la aceste lecții însă, e important ca apelul nostru, al tuturor țărilor care decid să nu privească impasibil la situația dramatică din Afghanistan, să se facă auzit acum, pentru că nu poți pune preț nici pe suferință și nici pe viețile omenești care sunt în joc”, a transmis Daniel Blaga.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!