Dana Budeanu în război cu Raed Arafat: “Lăsăm sfaturile divelor de pe la televiziuni (…) una, în mod special, care apare şi comentează toată ziua”

Publicitate

Criticul de modă, Dana Budeanu, cea care a intrat în atenția publică de mai bine de un an prin verdictele sale vestimentare, sociale, dar și cele politice, a stârnit critici dure din partea lui Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Șeful DSU se arată indignat de campania pe care Dana Budeanu o duce în mediul online, acuzând-o de dezinformare și cerând să arate care sunt studiile pe care se bazează atunci când spune oamenilor că vaccinarea nu este un act necesar. De asemenea, acesta spune că “diva” folosește un limbaj care are mai multă priză la public, conform Playtech.ro. 

”Eu am evitat să numesc, dar când apare una ca doamna Budeanu, care toată ziua am fost în gura ei cu toții, comentând vaccinarea, măsurile, tot, într-un limbaj pe care nu pot să-l descriu. Da, este dreptul acestei persoane să-și spună opinia. Cu toții avem acest drept să ne spunem părerea. Dar când această părere este exprimată de o persoană care se pretinde un expert și mulți oameni o cred devine o problemă. Și această persoană când este promovată – și nu numai ea – și vine cu păreri care nu sunt medical fundamentate înseamnă că avem o problemă ”, a spus Raed Arafat, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, Dana Budeanu nu a avut prea multe de ripostat la aceste acuzații, spunând că, din punctul ei de vedere, orice cetățean din această țară se află în război cu Raed Arfat: ”Păi şi unde se desfăşoară războiul? Haideţi să ne batem, în vorbe, în ce să ne batem? Ce am făcut?”, a declarat aceasta, potrivit Playtech.ro. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!