Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, testat pozitiv cu COVID-19

Publicitate

Coronavirusul a pus stăpânire tot mai mult pe Liga 1. Astăzi, antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost confirmat cu puternicul virus.

Este al 11-lea membru din cadrul clubului clujean depistat cu COVID-19. Tehnicianul va fi internat pentru cel puțin 48 de ore în spital în urma testului pozitiv.

La campioana din Cluj au fost confirmați cu coronavirus Adrian Păun, Grzegorz Sandomirski, Damjan Djokovic, Cristi Manea, Lacina Traore (toți jucători), Bogdan Aldea (preparator fizic), Costin Curelea (antrenor secund), Cristian Moldovan (antrenor de portari), Cristian Dragotă (preparator fizic), Radu Pralea (kinetoterapeut) și Dan Petrescu (antrenor principal).

În schimb, trei jucători, Cristi Bălgrădean, Cătălin Golofca și Claudiu Petrila au ieșit negativi la testele efectuate ieri. Depistați pozitiv inițial, aceștia vor mai efectua un test, iar dacă va fi negativ, vor pleca acasă.

CFR Cluj ar trebui să joace duminică în campionat împotriva celor de la Botoșani.

La Dinamo, situația e și mai gravă: alți 7 jucători au fost testați pozitiv, numărul cazurilor la echipă ajungând la 21! Dintre aceste cazuri, 18 jucători sunt de la prima echipă. Astfel, este greu de crezut că Dinamo va putea juca în etapa următoare cu Hermannstadt, meci programat joi.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!