Atacantul dâmbovițean Daniel Popa și-a recăpătat pofta de gol în Turcia! Transferul la Genclebirligi, echipă din liga a doua turcă, îi priește din plin. Fostul jucător al FCSB-ului a reușit, vineri, un nou gol pentru echipa sa, în victoria cu Manisa, 3-0.
Genclerbirligi a deschis scorul în minutul 6, prin Mimaroglu, iar Daniel Popa a dublat avantajul gazdelor, cinci minute mai târziu, cu o execuţie superbă, care nu i-a dat nicio speranţă lui Uysal. Demarcat foarte bine în careul de 16 metri, fostul atacant al celor de la FCSB, a preluat și a driblat fundașul din fața sa, după care a marcat cu un șut sănătos în colțul lung, plasa laterală. Evoluția sa a fost una foarte bună, iar la finalul întâlnirii a primit cea mai mare notă, 8.9, din partea SofaScore.
A fost al treilea gol pentru Daniel Popa în tricoul noii sale echipe, după „dubla” din etapa trecută, din deplasarea de la Keciorengucu (3-3). În total, Popa are patru meciuri pentru Genclerbirligi, toate din posutra de titular.
Dâmbovițeanul Daniel Popa a ajuns la începutul lunii februarie la gruparea turcă, după despărțirea de FCSB. Contractul său cu Genclerbirligi este valabil un an și jumătate.
Daniel Popa şi-a început cariera de fotbalist la Atletic Fieni, evoluând mai apoi la FCM Târgovişte, Chindia, FC Dinamo, FC Botoşani, Daejeon Hana C, U Cluj şi FCSB.