Dâmbovițeanul Daniel Popa, la primul trofeu cu FCSB! Campioana Superligii, învingătoare în Supercupa României

Publicitate

Plecarea lui dâmbovițeanului Daniel Popa de la Universitatea Cluj la FCSB s-a dovedit a fi de bun augur. În această seară, atacantul din Pietroșița și-a trecut în cont primul trofeu cu gruparea finanțată de Gigi Becali. FCSB a devenit noua câștigătoare a Supercupei României, după ce a învins-o pe Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0. Marcatorii FCSB-ului în acest joc au fost Miculescu (21), M. Ștefănescu (52) și Luis Phelipe (80).

Chiar dacă nu a fost folosit titular, „Popică” s-a remarcat încă de la primul meci oficial în tricoul roș-albaștrilor. În minutul 52, după ce fusese introdus la pauză pe teren, dâmbovițeanul a fost cel care a oferit assist-ul la reușita lui Marius Ștefănescu.

Daniel Popa (28 ani) a fost achiziționat de FCSB în această vară de la Universitatea Cluj, acolo unde, sezonul anterior, a fost unul dintre golgheterii echipei. Cota de piață a dâmbovițeanului este de 900.000 de euro.

Un alt dâmbovițean care a evoluat pentru FCSB în Supercupă a fost portarul Andrei Vlad. Acesta a evoluat toate cele 90 de minute în disputa cu Corvinul Hunedoara.

În schimb, cel de-al treilea dâmbovițean din lotul FCSB-ului, Octavian Popescu, s-a aflat în tribune, aflându-se într-o perioadă de recuperare după o accidentare întâmpinată sezonul precedent.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!