Un bărbat din Poiana, în vârstă de 48 de ani, a fost reținut de polițiștii dâmbovițeni, după ce a comis-o rău de tot pe șoselele din județ!
Acesta a fost prins de mai multe ori la volan pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat. Mai mult de atât, bărbatul a refuzat la un control de rutină recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii existenței sau inexistenței substanțelor psihoactive în organism.
Bărbatul este cercetat penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În cursul zilei de astăzi, 6 septembrie, bărbatul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive
,,La data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Rutieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, de 48 ani, din comuna Poiana.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 25 august a.c., în jurul orei 11:30, cu ocazia unui control, polițiștii i-au solicitat bărbatului testarea cu aparatul din dotare și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii existenței sau inexistenței substanțelor psihoactive în organism, însă acesta a refuzat.
De asemenea, în perioada 1-4 septembrie a.c., polițiștii l-au surprins pe cel în cauză, de două ori, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi avut dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu”, a precizat IPJ Dâmbovița.
























