Dâmbovițean extrem de violent arestat! Și-a amenințat fosta iubită cu acte de violență și a încălcat ordinul de protecție

Publicitate

Un dâmbovițean de 41 de ani, din Costeștii din Vale, a ajuns după gratii după ce și-a amenințat cu acte de violență fosta iubită și a încălcat ordinul de protecție impus de autorități.

Bărbatul este cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 217/2003.

Astfel, joi, 10 aprilie, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, pe parcursul zilei de vineri, 11 aprilie, acesta a fost prezentat magistraților, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este bănuit că în după-amiaza zilei de joi, 10 aprilie, în jurul orei 14.30, s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine, de 46 de ani, din localitatea Costeștii din Vale, și ar fi amenințat-o cu acte de violență, încălcând măsurile impuse printr-un ordin de protecție.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!