DÂMBOVIŢA: Veste tristă! Copilul de numai 4 ani lovit de maşină s-a stins. Şoferul nu avea permis şi a fugit de la locul accidentului

Publicitate

Copilul de numai patru ani lovit de maşină la Iazu, în urmă cu două zile, a decedat la spital. În cauză, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de ucidere din culpă. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoutilitara a fost condusă de un tânăr de 21 de ani, din localitate, care a părăsit locul evenimentului rutier fără încuviințarea poliției. De asemenea, acesta nu poseda permis de conducere.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Totodată, față de un alt bărbat se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!