Un șofer de 41 de ani, din satul Merii, a ajuns de urgență la spital, luni de dimineață, după ce a fost rănit într-un accident rutier. Acesta se deplasa cu o mașină pe DN 72, pe raza localității Dragodana, iar la un moment dat a fost lovit de o mașină venită din sensul opus de mers, la volanul căreia se afla un tânăr de 21 de ani, din județul Olt.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.
,,În această dimineață, 18 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 72, în localitatea Dragodana.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 21 de ani, din județul Olt, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția Târgoviște către Găești, ar fi pătruns pe sensul opus și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Merii.
În urma impactului, conducătorul auto de 41 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.