Un accident grav s-a produs, miercuri seara, pe drumul județean 702 A, pe raza comunei Hulubești.
Un tânăr, de 19 ani, din localitate, a fost transportat la spital de urgență, după ce a s-a izbit violent cu mașina de gardul unei gospodării. Totodată, în urma impactului , mașina a suferit avarii serioase.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
,,Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 19 de ani, din comuna Hulubești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 702A, din direcția Valea Mare către Hulubești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, ne-au precizat polițiștii dâmbovițeni.
Sursă foto: Facebook Ștefan Roată