Ionuț Parghel
Accident violent, marți după-amiază, la Cobia. Un biciclist din localitate în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe carosabil a fost lovit de către o mașină de curierat. Accidentul s-a produs după ce biciclistul nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers și a fost izbit de un autoturism condus de un tânăr din Găești, în vârstă de 27 de ani.
Potrivit cronica-gaestiului.ro, victima a fost transportată de un echipaj de pe ambulanță până la Bumbuia, iar de acolo a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată, în stare gravă, la spitalul Floreasca, din București.
Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele violentului accident de circulație.
Sursă foto:cronica-gaestiului.ro