Dâmbovița: Un bărbat care a provocat un accident rutier a fost depistat sub influența substanțelor interzise

Publicitate

În urma unei postări publicate pe o rețea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, polițiștii s-au sesizat din oficiu, în data de 31 iulie, și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, deținerea de droguri pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

Totul a început în cursul serii de 30 iulie, atunci când persoana în cauză a fost implicată într-un accident rutier, din care, din fericire, nu au fost rezultat persoane vătămate. Persoana a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge și urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

În aceasta dimineața, 2 august, în urma unei acțiuni a polițiștilor, persoana respectivă a fost prinsă, aflându-se în custodia noastră pentru a se efectua activități procedurale.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!