Dâmbovița: Șoferul de TIR, vinovat pentru producerea accidentului mortal. Doi bărbați aflați într-un microbuz au murit pe loc

Publicitate

O nouă tragedie a fost raportată pe drumurile din Dâmbovița. Un TIR și un microbuz cu muncitori au intrat în coliziune la ieșirea din Slobozia Moară spre Bâldana, vineri seara, iar impactul a fost unul fatal pentru doi bărbați.

Vinovat pentru producerea nenorocirii ar fi șoferul TIR-ului. În vârstă de 46 de ani, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-ar fi izbit frontal cu microbuzul de muncitori, potrivit observatornews.ro. 

Bărbații morți în teribilul accident sunt din localitatea dâmbovițeană Produlești. În urma impactului, ambii au decedat pe loc. Unul dintre aceștia avea doar 24 de ani, iar celălalt 58 de ani.

Totodată, în urma coliziuni, alte 6 persoane au fost rănite grav. Una dintre victime, fiind găsită inconștientă, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o unitate medicală. Celelalte victime au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la spital.

”La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la ieșirea din localitatea Slobozia Moară.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări, au stabilit că s-a produs o coliziune între un ansamblu de vehicule rutier (TIR), condus de un bărbat de 46 de ani, și un autovehicul, respectiv microbuz 8+1 locuri”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!