Șoferul de autobuz prins beat la volan, pe raza județului Dâmbovița, a fost reținut de polițiști. Mai mult de atât, pe parcursul zilei de astăzi, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din județul Argeș, va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
„Miercuri, 2 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au dispus reținerea bărbatului de 50 de ani, din județul Argeș, care, la data de 1 octombrie a.c, în jurul orei 17.57, ar fi fost depistat pe Autostrada A1, pe sensul de mers București către Pitești, în timp ce ar fi condus în autocar în care se aflau pasageri, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din buletinul de analiză toxicologică transmis de Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița, a rezultat prezența în organism a alcoolului, respectiv 3,61 g/l alcool în sânge (proba I) și 3,25 g/l alcool în sânge (proba II).
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.