DÂMBOVIŢA: Şoferi de microbuze şcolare, amendaţi

Publicitate

Microbuzele școlare au fost ținta unor controale efectuate de polițiștii dâmbovițeni în ultimele zile. Ampla acțiune a oamenilor legii în rândul șoferilor de microbuze școlare s-a soldat cu amenzi usturătoare. Cum școlarii erau transportați într-un mediu deloc plăcut s-au aplicat amenzi în valoare totală de 33 000 de lei, așa cum reiese dintr-un comunicat IPJ Dâmbovița.

“În această săptămână, polițiștii de la rutieră acționează pe raza întregului județ pentru verificarea legalității transportului școlar. În cadrul controalelor, polițiștii verifică documentele și avizele necesare efectuării transportului de elevi, deținerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inpsecției tehnice, precum și a asigurării obligatorii de răspundere civilă. De asemenea, polițiștii verifică și respectarea destinației pentru care au fost repartizate aceste autovehicule, precum și legalitatea desfășurării acestui tip de transport cu autovehicule destinate transportului de persoane efectuat de diverși operatori de transport. De la debutul anului școlar și până în cursul acestei dimineți, polițiștii de la rutieră au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 16 pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul transportului, norme prevăzute de H.G. nr. 69/2012. Dintre acestea, 6 au fost pentru nerespectarea capacității de transport. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 33 000 de lei. Și în perioada următoare, polițiștii de la rutieră vor continua acțiunile de control și vor susține lecții de educație rutieră în unitățile de învățământ”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!