Un tânăr de 31 de ani, din satul Decindeni, a comis-o rău de tot în trafic! Beat turtă și cu permisul suspendat, bărbatul a fost reținut, în această săptămână, după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor, pe drumul județean 702B. Mai mult de atât, acesta s-ar fi oprit cu mașina în gardul unui imobil. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 31 de ani, din Decindeni, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Cel în cauză este bănuit că, la data de 21 noiembrie a.c., ar fi condus un autoturism, pe strada Principală din localitatea Râncaciov, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, bărbatul nu ar fi oprit la semnalul efectuat de polițiști, și-ar fi continuat deplasarea, pe drumul județean 702B, și s-ar fi izbit cu autoturismul de gardul unui imobil”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Cel în cauză a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sun influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.