Dâmbovița: Sfârșit tragic pentru un tânăr de 23 de ani. Mașina în care se afla, condusă de un șofer începător, s-a răsturnat în afara carosabilului. Alte trei victime, transportate de urgență la spital

Publicitate

Un nou accident mortal a zguduit județul Dâmbovița! Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, în cursul serii de joi, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în afara carosabilului.

Acesta era pasager într-un autoturism condus de un șofer începător, de 18 ani, din comuna Mănești. Pe lângă șofer, alți doi pasageri au fost răniți grav în accidentul cumplit. Cele trei victime au fost transportate în stare grav la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau substanțelor interzise.

Accidentul teribil a avut loc pe DJ 702D, în afara localității Dragomirești. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

„În cursul serii trecute, 5 iunie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați de un participant la trafic cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 702D.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un tânăr de 18 ani, din comuna Mănești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702D, în afara localității Dragomirești din direcția Butoiu către Dragomirești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Din nefericire, în urma evenimentului, un tânăr de 23 de ani a decedat, iar șoferul și alți doi pasageri de 15 și a8 ani au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu două echipaje.

„La fața locului au fost identificate patru persoane rănite, dintre care două se aflau în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

Trei dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele medicale, cea de-a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și de stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!