Dâmbovița: Șapte bărbați au fost reținuți după ce au furat mai multe autoturisme și numeroase componente auto

Publicitate

Șapte dâmbovițeni, cu vârsta cuprinsă între 17 și 35 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, după ce au furat trei autoturisme, de pe raza localităților Dobra, Bucșani și Finta, dar și numeroase catalizatoare auto, de pe raza municipiului Târgoviște, în perioada iulie-octombrie.

Astăzi, toate persoanele bănuite au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

“Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat 6 percheziții, pe raza localității Bilciurești, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 229 din Codul Penal.

În urma descinderilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, elemente și subansamble auto de la sistemele de eșapament, cricuri auto, truse auto, dispozitive de tăiere cu lanț, cabluri de alimentare auto și unelte profesionale.

De asemenea, persoane, cu vârsta cuprinsă între 35 și 17 ani, au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări, față de șase dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!