Doi bărbați din Dâmbovița au fost reținuți, pentru 24 de ore, după au bătut un copil, de 13 ani, în ultima zi a anului trecut. Incidentul s-a consumat pe raza comunei Aninoasa, în urma unui conflict spontan.
Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale după corecția întâmpinată.
Pe parcursul zilei de astăzi, cei doi agresori ai băiatului vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Cei doi bărbați sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
,,La data de 9 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, doi bărbați, de 33 și 56 de ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din verificările efectuate a rezultat că, în cursul zilei de 31 decembrie 2024, în jurul orei 19:00, pe fondul unui conflict spontan, bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat pe raza comunei Aninoasa, ar fi agresat fizic un minor, de 13 ani.
De asemenea, prin faptele lor, cei doi ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.