DÂMBOVIȚA: Polițiștii au făcut razie în județ. Ce au constat

Foto arhivă
Publicitate

3 infracţiuni constatate, peste 300 de sancţiuni aplicate, 53 de permise de conducere reţinute şi 10 certificate de înmatriculare retrase sunt câteva dintre rezultatele obţinute de poliţişti în urma unei razii organizate în după amiaza zilei de 18 iulie.

Ieri, 18 iulie, în intervalul orar 12:00-18:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi cei de la formaţiunile de profil din teritoriu au desfăşurat o razie în judeţul Dâmboviţa, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

Astfel, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier şi au aplicat 362 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 107.235 lei.

Din totalul amenzilor, 112 au fost pentru viteză excesivă, 79 pentru neportul centurii de siguranţă, 39 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 18 pentru opriri neregulamentare, 20 pentru defecţiunile tehnice constatate la autovehicule şi 16 pentru abaterile comise de pietoni şi biciclişti.

De asemenea, 13 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora şi 3 pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Alte 5 amenzi au fost pentru încălcarea prevederilor H.G. 69/2012 privind transporturile rutiere şi 4 la H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.

Totodată, poliţiştii au reţinut 53 de permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare şi 5 seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!