Dâmbovița: O femeie a decedat și alte patru au fost rănite în accidentul grav de pe DN 71, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR

Publicitate

O femeie în vârstă de 60 de ani a decedat și alte patru au fost rănite în urma accidentului grav ce a avut loc, astăzi, pe Drumul Național 71, pe raza localității Moara Nouă, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR, au informat pompierii militari, deplasați la fața locului.

Potrivit ISU Dâmbovița, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe DN 71, pe raza localității Moara Nouă.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Titu (cu o autospecială de intervenție, una de descarcerare  și un echipaj de ambulanță SMURD), unde au acționat pentru descarcerarea unei persoane de sex feminin, rămasă blocată în unul dintre autoturisme.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire  a incendiilor la locul accidentului, având în vedere scurgerile important de carburant și ulei pe carosabil.

La locul evenimentului s-au deplasat și două ambulanțe de al Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat cinci victime, din care una  decedată. Două victime au fost asistate medical la fața locului, una dintre acestea fiind transportată la UPU Târgoviște de un echipaj de ambulanță SAJ, iar celelalte două au refuzat transportul la spital.

Sursă foto: ISU Dâmbovița

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!