Dâmbovița: Incidente la alegerile parlamentare. S-a lăsat cu amenzi drastice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au efectuat verificări cu privire la informațiile transmise printr-un comunicat de presă al unui partid politic, referitor la faptul că un candidat al unei formațiuni politice a continuat propaganda electorală, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 4.500 de lei, conform prevederilor Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Un alt bărbat a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 4.500 de lei, pentru săvârșirea aceleiași fapte.

De asemenea, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal, după ce o femeie a sesizat că o persoană din localitatea Vișina, oferă alimente alegătorilor.

Pentru îndeplinirea misiunilor specifice procesului electoral, la nivelul județului Dâmbovița, au fost mobilizate în total 1240 de efective, dintre care 628 de polițiști, 280 de jandarmi și 244 de pompieri.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a solicitat angajaților angrenați în misiunile de astăzi să acționeze cu profesionalism și celeritate și să acorde maximă atenție rezolvării sesizărilor privind posibile incidente electorale.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!