Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.
Din cercetările efectuate a rezultat că, din luna iunie 2021 și până la începutul lunii martie 2024, în municipiul București s-ar fi constituit și ar fi acționat un grup infracțional organizat, sub coordonarea unei persoane cercetate, scopul fiind exploatarea sexuală a două victime, prin obligarea la practicarea prostituției.
În cursul anului 2023, la acest grup infracțional ar fi aderat o altă persoană cercetată în cauză.
Materialul probator administrat a relevat faptul că liderul grupului, împreună cu un alt membru, ar fi recrutat, în anul 2021, și respectiv 2022, două persoane vătămate, ambele aflându-se într-o vădită stare de vulnerabilitate (situații familiale dificile, beneficiare ale unor măsuri de protecție în cadrul D.G.A.S.P.C.) și, sub pretextul oferirii unui loc de muncă și dezvoltării unor relații care le-ar fi creat sentimentul apartenenței la o familie, le-ar fi convins să se stabilească în București, după care le-ar fi obligat, inclusiv prin acte de violență fizică și psihică, să practice prostituția în folosul persoanelor cercetate.
Atribuțiile în interiorul grupului infracțional organizat ar fi fost clar determinate, liderul stabilind locațiile în care victimele ar fi fost cazate și ar fi practicat prostituția, ceilalți membri promovând pe diferite site-uri anunțuri de servicii sexuale, asigurând supravegherea și colectarea sumelor obținute din activitate infracțională.
De asemenea, unul dintre cercetați, simulând o relație sentimentală, ar fi indus în eroare una dintre persoanele vătămate, determinând-o și, în acest mod, să accepte practicarea prostituției, creându-i convingerea că astfel face un serviciu „familiei”.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la data de 3 martie a.c., în municipiul București, a fost depistată una dintre persoanele vătămate, căreia reprezentanții unei fundații specializate i-au oferit asistenţă completă şi adăpost protejat de urgenţă victimelor traficului de fiinţe umane.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate documentele de identitate ale altei persoane vătămate, telefoane mobile, bijuterii, înscrisuri și carduri bancare, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 4 persoane.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.