La data de 13 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au depistat o femeie de 50 de ani, din judeţul Galaţi, care ofera spre vânzare, în incinta unui târg săptămânal, de pe raza localităţii, 34 de articole de îmbrăcăminte ce purtau însemnele unor mărci înregistrate şi pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi autenticitate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Legii 84/1998 privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, bunurile fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
















